Astăzi, 12 mai 2017, la sediul Business Center-ului Camerei de Comerț a României a fost primită vizita chairman-ului The Libyan General Union of Chambers of Commerce, Industry and Agriculture ( LGUC), domnul Mohamed Abdel Kareem Raed, de către președintele Uniunii Camerelor de Comerț Bilaterale din România( UCCBR), prof. univ. dr. Nasty Marian Vlădoiu. Delegația libiană, prin chairman-ul Mohamed Abdel Kareem Raed, și-a exprimat intenția de a dezvolta relațiile economice și comerciale bilaterale dintre cele două state, intenție pe care președintele UCCBR, prof. univ. dr. Nasty Vlădoiu a apreciat-o ca fiind mai mult decât binevenită, mai ales în condițiile istorice de bună prietenie și colaborare pe care statul român le-a avut cu statul libian. A fost semnat un memorandum of association prin care va lua ființă Camera de Comerț Bilaterală Libia- România, subiect de drept libian care va avea birouri de reprezentare în ambele state. Cei doi lideri au arătat importanța înființării acestei organizații și și-au exprimat acordul de principiu privind și înființarea în viitor a unei camere de diplomație comercială cu statul libian.